O agenție de branding este partenerul extern care construiește poziția unei companii în mintea pieței, prin strategie de brand, nume, identitate verbală și vizuală și prin sistemul de comunicare care le ține împreună. Cele mai multe companii o aleg după portofoliu, deși portofoliul arată ce s-a livrat pentru alții și spune puțin despre afacerea ta.
Pe scurt. Criteriul care decide alegerea este stratul pe care lucrează agenția. Unele pornesc de la logo și materiale, altele de la ce crede piața despre tine înainte de orice cerere de ofertă, iar numai a doua variantă schimbă felul în care ești comparat. Ghidul arată ce cumperi, cât costă, cum lucrăm noi și ce întrebi în primul call.
Scriu pentru un fondator care conduce o companie între 3 și 30 de milioane de euro și se pregătește să cheltuie o sumă serioasă pe brand.
La UNRIVALS lucrăm pe aceeași problemă pe care o rezolvă o agenție de branding bună, doar că pornim de la avantajul economic pe care compania îl poate apăra și ajungem la identitatea vizuală abia la pasul cinci din nouă.
De aceea criteriile de mai jos sunt cele pe care le aplicăm și propriei noastre munci. Dacă un partener, oricare ar fi el, nu trece testele din ghid, banii tăi ajung într-un proiect frumos care lasă neatinsă conversația de vânzare.
Ce face de fapt o agenție de branding?
O agenție de branding lucrează pe patru niveluri, iar confuzia dintre ele este cea mai scumpă greșeală din tot procesul. Poziționarea stabilește ce loc ocupi în mintea cumpărătorului. Strategia de brand stabilește ce promiți și pe ce dovadă. Identitatea traduce promisiunea în nume, ton, logo și culoare, iar execuția o duce în piață, prin site, campanii și materiale de vânzare.
Marty Neumeier, autorul cărții The Brand Gap, a formulat definiția brandului pe care o preia și cursul Principles of Marketing publicat de Lumen Learning, în capitolul despre branding.
A brand is a person’s gut feeling about a product, service, or organization. It’s a gut feeling because people are emotional, intuitive beings. It’s a person’s gut feeling because brands are defined by individuals, not companies, markets, or the public. It’s not what YOU say it is. It’s what THEY say it is.
Pe românește, brandul este senzația pe care o are un om despre produsul, serviciul sau compania ta, iar senzația aceasta o definește omul, nu compania. Brandul stă deci în mintea omului care decide, iar fișierele primite la finalul proiectului sunt doar instrumentele prin care ajungi acolo.
Diferența dintre partenerii care lucrează pe primele două niveluri și cei care lucrează pe ultimele două nu se vede în portofoliu, fiindcă rezultatul poziționării nu este un obiect pe care să îl pui într-o prezentare. Un portofoliu bun dovedește calitatea execuției și lasă deschisă întrebarea despre gândire.
Care este diferența dintre identitate de brand, strategie de brand și poziționare?
Diferența se vede cel mai clar prin întrebarea la care răspunde fiecare și prin ce se strică atunci când lipsește. Poziționarea decide criteriul după care ești ales, strategia îl transformă în promisiune și dovadă, identitatea îl face recognoscibil, iar execuția îl duce în fața oamenilor.
| Ce cumperi | La ce întrebare răspunde | Ce se strică dacă lipsește |
|---|---|---|
| Poziționare | De ce te-ar alege cineva în locul concurentului? | Concurezi pe preț, pentru că piața nu are alt criteriu de comparație |
| Strategie de brand | Ce promiți și cum dovedești promisiunea? | Comunici altceva în fiecare campanie, iar mesajele se anulează între ele |
| Identitate de brand | Cum arăți, cum te numești, cum vorbești? | Arăți ca oricare altul din categorie și nu rămâi în memorie |
| Execuție de marketing | Unde apari, cât de des, cu ce mesaj? | Ai o poziție bună pe care nu o știe nimeni |
Ordinea contează mai mult decât pare. O identitate vizuală excelentă pusă peste o poziționare confuză produce un obiect frumos care nu schimbă nimic în conversația de vânzare. Mecanismul acesta l-am descris pe larg în articolul despre cum îți scumpește un brand neclar fiecare client.
Strategia de brand merită o precizare, fiindcă de ea depinde dacă proiectul supraviețuiește plecării partenerului. Ea este documentul care fixează ce loc vrei să ocupi în mintea cumpărătorului, scris ca decizii pe care echipa le aplică fără să te întrebe pe tine de fiecare dată.
O strategie completă conține șase piese. Prima este profilul cumpărătorului pentru care ești varianta evidentă, împreună cu profilul celui pe care îl refuzi. Urmează problema pe care o rezolvi, spusă în cuvintele clienților din discuțiile reale, și poziția revendicată, într-o singură propoziție pe care concurentul nu o poate copia fără să mintă.
Poziția are nevoie apoi de dovezi, adică de cifre, studii de caz, certificări, capacitate și oameni. Strategia se încheie cu arhitectura de mesaje, de la pagina de start până la ce spune omul de vânzări în minutul trei, și cu tonul, descris prin exemple scrise.
Testul rapid este simplu, iar un om nou din echipă trebuie să poată scrie o pagină corectă citind doar documentul.
Pe ce strat al companiei lucrează o agenție de branding?
În metodologia UNRIVALS, o companie are patru straturi de lucru, de la L1, performance marketing, la L2, venit și proces comercial, la L3, orchestrare și memorie, adică AI Brainul, și la L4, poziționare și arhitectură de categorie. Cele mai multe proiecte de branding livrează materiale care se consumă pe L1, deși decizia care le dă sens se ia pe L4.
L1, performance marketing. Aici trăiesc reclamele, site-ul și costul pe lead. O identitate nouă ajunge aici prima, iar dacă nu poartă o idee clară, fiecare reclamă explică de la zero cine ești. Costul acela se vede în CPL, chiar dacă nimeni nu îl atribuie brandului.
L2, venit și proces comercial. Aici trăiesc pipeline-ul, discountul și conversația de vânzare. Un brand care nu ajunge în minutul trei al discuției comerciale rămâne un exercițiu vizual, oricât de reușit ar fi el pe hârtie.
L3, orchestrare și memorie. Aici strângem frazele de pe site, obiecțiile din vânzări și ce spun concurenții despre ei înșiși. Decizia de poziționare se sprijină astfel pe material adunat la un loc și verificabil de oricine din echipă, iar memoria a ceea ce funcționează rămâne în companie după ce proiectul se încheie.
L4, poziționare și arhitectură de categorie. Aici se decide pe ce criteriu ești comparat. Este stratul pe care ar trebui să înceapă orice proiect de branding și, totodată, stratul pe care un proiect început cu logoul nu îl mai atinge.
Pilonul pe care Codexul nostru îl numește infrastructură înainte de marketing spune că o companie are rareori o problemă de marketing și mult mai des o lipsă de infrastructură, adică de sisteme, canale, poziționare și fundație de brand. Marketingul făcut pe o bază proastă arde bani, oricât de bine ar fi executat.
Aplicat la alegerea unui partener, principiul acesta face ca întrebarea despre cine desenează cel mai frumos logo să conteze mai puțin decât întrebarea despre cine verifică întâi dacă baza există. Un partener care sare peste verificare îți vinde execuție pe o fundație pe care nu a inspectat-o nimeni.
Al doilea pilon implicat aici, brandul ca fundație de creștere, spune că pe o fundație corectă fiecare leu investit rămâne memorie activă, în timp ce pe o reclamă efemeră nu rămâne nimic. Un proiect de identitate pus peste o poziție neclară produce exact reclama efemeră, doar mai frumos ambalată.
Cum lucrăm noi, în ordinea în care se fac lucrurile?
Lucrăm pe nouă pași, în ordinea în care se susțin, iar identitatea vizuală vine abia la pasul cinci. Pornim de la avantajul pe care compania îl poate apăra, îl traducem în ce protejează pentru client, alegem un singur atribut și dezgropăm dovada. Abia apoi construim semnul, criteriul de decizie, sistemul comercial, locul în categorie și efectul în marjă.
Le spun fondatorilor că brandingul nu creează valoare, ci face vizibilă valoarea care există deja, iar vizibilitatea aceea se transformă în marjă comercială. Ordinea pașilor vine din aceeași idee, fiindcă un semn vizual nu are ce să poarte atâta timp cât atributul nu există și nu este demonstrat.
În livrare, aceiași pași se strâng într-un lanț de șapte verigi, iar identitatea ajunge abia a șasea.
Instrumentul pe care îl folosim la fiecare pas este testul concurentului. Luăm fiecare frază de pe site-ul companiei, exact cum este scrisă, și ne întrebăm dacă un concurent ar putea să o publice identic mâine. Dacă poate, fraza este zgomot. Calitatea, prețurile competitive și livrarea rapidă cad aproape întotdeauna la test, fiindcă descriu definiția minimă a categoriei.
Decalajul dintre valoarea pe care o companie o creează și valoarea pe care piața o percepe îl numesc Taxa pe Confuzie. Pilonul din Codex care îl explică se numește reducerea costului cognitiv. Enunțul lui spune că brandul neclar impune o taxă cognitivă pe fiecare impresie, iar reducerea fricțiunii scade CPC-ul și CPL-ul și crește ROAS-ul.
Principiul acesta este podul dintre branding și performance, adică exact porțiunea pe care un proiect oprit la identitate o lasă neacoperită.
Taxa se plătește de două ori, o dată în media, când reclama trebuie să convingă un om care nu știe de ce te-ar alege, și a doua oară în negociere, când omul ajuns totuși la tine vine cu prețul ca singur criteriu.
Cum arată diagnosticul nostru pe companii reale?
Diagnosticul îl facem înainte de orice contact, din surse publice, iar analizele de poziționare le publicăm cu numele companiei pe ele. Dovada are greutate tocmai pentru că oricine o poate verifica fără noi. Trei analize arată ce iese din metodă atunci când pornești de la avantajul real al companiei.
În analiza de poziționare pe care am publicat-o pentru Cablero, un producător de cabluri de oțel și dispozitive de ridicare din Iași, tiparul era comparația pe preț. Compania comunica produsul, adică cablul, chinga și accesoriul, în timp ce cumpărătorul industrial cumpără continuitatea unei operațiuni în care o cedare poate opri producția.
Poziționarea propusă acolo mută unitatea de valoare de la produs la riscul pe care produsul îl protejează, în formularea „Nu vindem cablul. Vindem ce nu are voie să cedeze.” Fraza trece testul concurentului, fiindcă se sprijină pe dovezi pe care compania le avea deja și pe care un revânzător nu le poate invoca.
În analiza de poziționare pe care am publicat-o pentru Therezia, un producător de lactate din Pănet, județul Mureș, am desenat harta teritoriilor din categorie și am ajuns la fraza „Trei producători, trei proprietăți. Numai una este liberă și este a voastră.” Teritoriul se alege acolo unde nu stă nimeni, fără să revendici vreun superlativ.
Tot în analiza aceea apare regula pe care o aplicăm la orice rebranding, formulată pentru Therezia ca „Numele nu se schimbă. Se completează.” O companie care are deja clienți și un loc în memoria pieței pornește de la ce are, iar un partener care propune din prima un nume nou aruncă exact capitalul pe care ar trebui să îl valorifice.
La Zeelandia România, furnizor de ingrediente pentru panificație și patiserie, diagnosticul a încăput într-o singură frază, „Aveți activele unei poziții dominante și limbajul unui furnizor interschimbabil.” Tiparul este aici altul, fiindcă activele există și lipsește limbajul care să le revendice, așa că mișcarea ridică dovada la rang de mesaj principal.
În toate trei cazurile, soluția nu adaugă nimic nou companiei. Ea mută, ridică sau numește ceea ce există deja. Întrebarea practică pentru tine este dacă partenerul pe care îl evaluezi îți poate spune, încă din primul call, care dintre activele tale existente ar trebui să devină mesajul principal.
Când poziția devine clară, efectul se vede și în cifre. În studiul nostru de caz despre creșterea fără ads, publicat în 2026, o clinică de cardiologie din București a crescut venitul cu 39% și programările cu 57% în șapte luni, pe același buget de reclame.
Ce livrează concret un proiect de branding?
Două oferte cu același titlu pot conține lucruri complet diferite, iar aici stă cea mai frecventă neînțelegere comercială. Tabelul de mai jos arată ce primești efectiv pe fiecare nivel și semnul după care îți dai seama că livrabilul este bun.
| Strat | Livrabile concrete | Cum știi că este bun |
|---|---|---|
| Poziționare | Cercetare de piață, interviuri cu clienți, hartă de categorie, declarație de poziționare | Echipa de vânzări o folosește fără să o citească de pe foaie |
| Strategie de brand | Profil de cumpărător, promisiune, dovezi, arhitectură de mesaje, ton de voce | Un om nou scrie o pagină corectă citind doar documentul |
| Identitate verbală | Nume, tagline, vocabular, exemple de text pentru situații reale | Textele tale nu ar putea fi semnate de concurent |
| Identitate vizuală | Logo și variante, paletă, tipografie, sistem de elemente, manual de brand | Un designer extern produce un material corect fără să te sune |
| Activare | Site, materiale de vânzare, șabloane, ghid de aplicare | Trece o lună și lucrurile arată în continuare unitar |
Manualul de brand merită o precizare aparte, fiindcă mulți îl confundă cu proiectul întreg. Manualul este instrucțiunea de folosire a identității, deci un livrabil al nivelului trei. El nu conține poziționarea și nu răspunde la întrebarea de ce te-ar alege cineva.
Cât costă o agenție de branding în România?
Prețul unui proiect de branding în România pornește de la sub o mie de euro pentru un logo și poate trece de 30.000 de euro pentru un proiect complet de strategie și identitate, după benzile pe care câteva agenții le publică pe site. Intervalul este atât de larg pentru că sub același cuvânt se vând lucruri de naturi diferite.
Armeanu Creative Studio scrie pe pagina sa despre rebranding, consultată în septembrie 2026, că un audit de brand pornește de la 8.000 de euro, iar un proiect complet, cu strategie, naming, analiză de piață și aplicații multiple, poate depăși 30.000 de euro.
La capătul celălalt al intervalului, Branding Altfel își publică prețurile, consultate tot în septembrie 2026, cu 750 de euro pentru un proiect de logo și cu 1.200 sau 1.650 de euro pentru pachetele de identitate vizuală.
Toud formulează intervalul cel mai larg, de la câteva mii de euro până la câteva zeci de mii și, uneori, până la sute de mii, în funcție de mărimea agenției, de reputația ei și de domeniu.
Trei factori explică aproape toată variația. Primul este numărul de niveluri incluse. Un pachet de identitate vizuală și un proiect care începe cu cercetare de piață și poziționare nu sunt două variante de preț ale aceluiași lucru, ele sunt servicii diferite, cu rezultate diferite.
Al doilea factor este omul care face munca de gândire. Într-un proiect mic, strategia este de regulă un atelier de câteva ore. Într-unul mare, ea presupune interviuri cu clienții tăi, analiză de categorie și testarea mesajului, iar diferența de preț plătește ore de gândire ale unui om cu experiență.
Al treilea factor este forma rezultatului. Un proiect se termină cu o predare de fișiere, în timp ce un sistem îți lasă în companie criteriul după care iei singur deciziile următoare, așa că peste doi ani nu revii la punctul de plecare.
Întrebarea care contează privește deci ce rămâne în companie după ultima zi a colaborării. Un manual de brand pe care nimeni nu îl deschide costă exact cât ai plătit pe el, în timp ce o poziție pe care echipa de vânzări o folosește în fiecare discuție își recuperează costul din negocierile în care nu mai cobori prețul.
Ce pregătești tu înainte de primul call?
Calitatea răspunsurilor pe care le primești depinde de calitatea contextului pe care îl dai. Cinci lucruri, adunate în jumătate de oră, schimbă complet discuția și îți dau un reper după care judeci ce auzi.
- Cifra de afaceri pe ultimii trei ani și marja. Îți folosesc ție, ca să știi ce buget are sens înainte de a asculta orice ofertă.
- Ultimele zece oferte pierdute și motivul real al fiecăreia. Dacă motivul scris este „preț” la mai mult de jumătate dintre ele, ai deja diagnosticul.
- Trei clienți care ar accepta un interviu de treizeci de minute. Este cea mai valoroasă resursă pe care o aduci și cea pe care fondatorii o refuză cel mai des.
- Ce ai încercat deja și ce a ieșit. Inclusiv colaborările care au mers prost, cu ce anume nu a funcționat.
- Cine semnează și cine mai are drept de veto. O decizie de brand blocată de un asociat neconsultat costă luni.
Ce întrebi într-un call înainte să semnezi?
Primul call este singurul moment în care poți testa gândirea partenerului înainte să îi vezi execuția. Șapte întrebări separă rapid partenerii care gândesc poziția de cei care livrează doar materiale, iar răspunsurile lor îți arată pe ce strat al companiei vor lucra.
- „Ce ai înțeles din afacerea mea din ce ți-am spus până acum?” Pui întrebarea la jumătatea discuției. Răspunsul îți arată dacă omul a ascultat sau dacă își aștepta rândul să prezinte.
- „Ce crede piața despre compania mea astăzi și pe ce te bazezi când afirmi asta?” Un răspuns construit pe observație arată un partener care a coborât până la L4. Dacă sare direct la ce ar putea crede piața după rebranding, proiectul se va opri la suprafață.
- „Cine sunt, în opinia ta, concurenții mei reali și de ce?” Un partener care lucrează pe poziționare are deja o ipoteză. Unul care vinde design va repeta numele pe care i le-ai dat tu.
- „Ce nu ar trebui să facem, dacă lucrăm împreună?” Poziționarea înseamnă renunțare. Cine nu poate numi ce lași deoparte nu a poziționat niciodată nimic.
- „Cum arată livrabilul de la finalul primei etape și ce decizie îmi permite să iau?” Livrabilul care nu deblochează o decizie este un document de arhivă.
- „Ce se întâmplă cu proiectul dacă vânzările nu cresc în șase luni?” Nimeni serios nu dă garanții, deci urmărești dacă răspunsul conține un mecanism de măsurare sau doar o asigurare verbală.
- „Cine lucrează efectiv pe proiect?” Omul din call și omul care execută sunt uneori persoane diferite, iar lucrul acesta merită aflat înainte de semnătură.
Care sunt semnalele că alegi greșit?
Semnalele apar de obicei încă din prima întâlnire și au un numitor comun, fiindcă toate arată un proiect care începe de la suprafață. Cinci dintre ele merită notate pe loc.
- Îți arată logo-uri în primul call. Este semnul că proiectul începe de la nivelul patru și nu va ajunge niciodată la primul.
- Vorbește despre „identitate coerentă” fără să pomenească un cumpărător. Coerența este o proprietate a materialelor, însă alegerea se petrece în mintea unui om care compară două oferte.
- Portofoliul este format din branduri din categorii complet diferite, fără nicio teză comună. Executarea multor stiluri nu dovedește capacitatea de a construi o poziție.
- Nu întreabă nimic despre cum vinzi. Brandul care nu ajunge în conversația de vânzare rămâne un exercițiu vizual.
- Prețul vine înainte de scop. O ofertă emisă înainte de a înțelege problema este o listă de prețuri, iar o propunere adevărată pornește de la diagnostic.
Când nu ai nevoie de o agenție de branding?
Sunt trei situații în care banii aceștia produc mai mult dacă merg altundeva, iar un partener onest ți-o spune în primul call. Toate trei au aceeași rădăcină, fiindcă problema nu stă pe stratul pe care lucrează brandingul.
Nu ai încă un produs pe care oamenii îl cumpără repetat. Poziționarea amplifică ceea ce există. Dacă vânzările vin greu pentru că oferta nu rezolvă bine problema, brandingul face problema mai vizibilă, fără să o rezolve.
Ai o poziție clară pe care pur și simplu nu o știe nimeni. Aici problema este de distribuție. Îți trebuie buget de vizibilitate și un sistem de vânzare, deci munca stă pe L1 și pe L2.
Nu poți aloca timp de fondator. Poziționarea se hrănește din decizii pe care doar tu le poți lua. Un proiect în care fondatorul apare abia la prezentarea finală produce un rezultat pe care tot el îl respinge, după ce s-a plătit integral.
Există și o a patra situație, mai delicată. Dacă ai schimbat trei parteneri și problema a rămas aceeași, variabila constantă merită privită înainte de a semna a patra oară. Uneori lipsește claritatea internă despre ce vinde compania, iar aceea nu se cumpără din afară.
De ce se decide alegerea înainte de licitație?
Alegerea unui furnizor B2B se decide, de cele mai multe ori, înainte să înceapă procesul de cumpărare, pe lista pe care cumpărătorul o are deja în minte. Criteriul acesta explică de ce unele companii sunt căutate pe nume, iar altele sunt comparate pe preț, și este criteriul după care merită aleasă și agenția de branding.
Un sondaj Bain și Google pe 1.208 oameni din companii americane implicați în achiziții de software, hardware, logistică, marketing și echipamente industriale, publicat de Harvard Business Review în septembrie 2022, arată că 90% dintre cumpărători aleg un furnizor aflat pe lista scurtă de la începutul procesului de vânzare.
Lista aceea se formează cu mult înaintea cererii de ofertă. LinkedIn B2B Institute numește fenomenul regula 95-5, iar pagina, consultată în septembrie 2026, spune că 95% dintre cumpărătorii potențiali nu sunt pregătiți să cumpere astăzi.
Motivul ține de ritmul natural al achizițiilor. Aceeași pagină LinkedIn B2B Institute, în versiunea din septembrie 2026, citează cercetarea făcută cu Ehrenberg-Bass Institute, după care 80% dintre companii își schimbă banca o dată la cinci ani, iar 75% își cumpără calculatoare o dată la patru ani.
Cifrele spun împreună un singur lucru. Bătălia se dă în anii în care cumpărătorul nu avea nevoie de tine și totuși și-a format o părere despre tine, cu mult înainte de a exista o cerere de ofertă.
Pilonul pe care Codexul nostru îl consideră esența întregii metode se numește proprietate cognitivă. Enunțul lui spune că scopul final este să deții spațiul mental al categoriei, astfel încât, atunci când apare nevoia, piața să vină singură la tine. Lista scurtă de la începutul procesului este forma măsurabilă a acestui spațiu.
Locul din mintea cumpărătorului este și singurul activ de brand care nu se poate copia, pentru că el este deja ocupat, fie de un concurent, fie de nimeni. De aici rezultă criteriul de alegere. Agenția de branding potrivită lucrează pe lista aceasta, adică pe ce crede piața despre tine înainte să vorbești cu ea.
Un partener care începe de la materialele arătate în timpul discuției intervine într-un moment în care lista s-a format deja. De acolo mai rămâne de câștigat doar cursa pentru cei 10% dintre cumpărători care aleg pe cineva din afara listei.
În cursa aceea prețul devine, aproape inevitabil, criteriul care decide, așa cum am arătat în articolul despre de ce un price war pornește din percepție.
Mecanismul complet, aplicat pe o companie de servicii, este descris în ghidul nostru despre branding B2B, iar principiul care le leagă pe toate este explicat pe larg în articolul despre proprietatea cognitivă. Ce păstrezi și ce schimbi atunci când te repoziționezi am detaliat în ghidul despre rebranding.
Dacă vrei să afli ce crede piața despre compania ta înainte să alegi un partener, cere un diagnostic.
Întrebări frecvente
Ce face o agenție de branding?
O agenție de branding construiește poziția unei companii în mintea pieței și o traduce în strategie, nume, identitate verbală și vizuală și sistem de comunicare. Unele lucrează pe toate cele patru niveluri, iar altele doar pe identitate vizuală și execuție, de aceea merită întrebat de la ce nivel pornește proiectul.
Cât costă o agenție de branding în România?
Prețurile publicate de agențiile românești, consultate în septembrie 2026, pornesc de la 750 de euro pentru un logo și de la 1.200 de euro pentru un pachet de identitate vizuală, iar un proiect complet de rebranding poate depăși 30.000 de euro. Variația vine din numărul de niveluri incluse și din experiența omului care face strategia.
Care este diferența dintre rebranding și repoziționare?
Repoziționarea schimbă locul pe care compania îl ocupă în mintea pieței, deci atinge cui vinzi, ce promiți și pe ce dovadă. Rebrandingul schimbă felul în care compania arată și vorbește. Un rebranding fără repoziționare schimbă hainele și păstrează motivul pentru care pierzi ofertele.
Pot face brandingul intern, fără agenție?
Poți, cu două condiții. Prima este să ai pe cineva care a mai construit o poziționare, fiindcă o carte nu ține loc de exercițiu. A doua este distanța, pentru că fondatorul și echipa lui sunt cei mai prost plasați oameni pentru a vedea compania din afară. Varianta intermediară aduce un consultant pe poziționare și lasă identitatea echipei proprii.
Cât durează un proiect de branding?
Un proiect care include cercetare, poziționare și identitate durează de regulă între două și patru luni. Un pachet de identitate vizuală fără cercetare se livrează în câteva săptămâni. Un proiect de poziționare livrat în zece zile nu a inclus discuții cu clienții tăi, iar acolo stă singura informație pe care partenerul nu o poate produce singur.
